Povestea Noastră

Comoara – Crama, Via și Vinurile

Nu e de ajuns sa ai o idee pentru a realiza ceea ce ti-ai propus.
Este nevoie si de o strategie bine pusa la punct pentru a ajunge sa replantezi atata vita de vie si pentru a construi o Crama.

Gheorghe Albu s-a consultat cu specialisti de renume din domeniu, precum Nicu Itu si altii. A luat apoi legatura cu o pepiniera viticola din Franta, Morisson Couderc, o institutie cu o vechime de peste 130 de ani in domeniu. S-a comandat material saditor cu aproape 4 ani inainte, material saditor care sa corespunda intocmai calitatilor soiurilor de vin.

Soiurile cultivate cu material adus din Franta sunt albe si rosii.

La categoria soiuri albe se inscriu: Feteasca Alba, Feteasca Regala, Pinot Gris, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Tamaioasa Romaneasca, Riesling Italian.

Soiurile de vin rosu sunt Pinot Noir, Feteasca Neagra, Merlot si Cabernet Sauvignon.

Vinurile roze intregesc paleta. Foarte important este faptul ca roze-ul nu se face dintr-un amestec de vin alb cu rosu, ci prin procesarea imediata a strugurilor rosii, in doar 3-4 ore obtinandu-se un roze pal asemeni foitei de ceapa. Roze-ul de la Viisoara este deja foarte solicitat, fiind cerut de tineri si preferat de multe reprezentante ale sexului frumos.

Avem practic toate tipurile de vin iar aceasta este o caracteristica a Cramei Viisoara. Vinuri albe seci, demiseci si demidulci, vinuri rosii seci si demiseci, vinuri roze… Este un lucru inedit, pentru ca avem toate aceste soiuri de vie si astfel ne permitem sa realizam toata gama de vinuri. In acest fel, putem acoperi toate gusturile si cerintele consumatorului.

Viile de la Viisoara sunt tinere toate, replantate.

Se da o atentie deosebita tehnologiei de intretinere a vitei de vie, in sensul ca unitatea dispune permanent de specialisti care verifica evolutia in vegetatia vitei de vie. Astfel, daca se constata ca vita este in pericol de a fi afectata de vreo boala, specialistii intervin manual, in prima faza.

La Viisoara culesul viei se face doar manual,

cand strugurii ajung sa adune destul zahar pentru fiecare soi in parte. In Crama nu se folosesc adaosuri de zahar sau alti indulcitori, ci doar zaharul ce exista in struguri. Si se mai intampla un lucru foarte interesant la Crama Viisoara: se proceseaza doar struguri din recolta proprie, nu si struguri adusi de pe alte plantatii si despre care nu se stie cum au fost exploatate si daca nu au fost afectate de pesticide.

Procesam struguri doar din recolta noastra deoarece stim foarte bine tehnologia si modul in care vita de vie a fost intretinuta. Dam o atentie deosebita strugurilor pentru ca vinul bun incepe in vie iar in crama strugurele bun doar se proceseaza. Interesul nostru este ca strugurele sa fie de cea mai buna calitate.

Si mai exista doua aspecte foarte importante legate de strugurele bun de la Viisoara. Terenurile si microclimatul… Plantatiile de vita de vie sunt terenuri expozitionale, cele mai multe pe panta si astfel au o expunere foarte buna la soare. Acesti struguri sunt practic mangaiati de razele soarelui si astfel devin struguri de cea mai buna calitate.

https://www.youtube.com/watch?v=iUJVRYzsCW0