Este binecunoscut că atunci când vine vorba de pește, vinul alb este întotdeauna recomandat. Cu toate acestea, sunt puțini cei care știu de ce nu se potrivește vinul roșu acestui tip de mâncare. Vinurile roșii conțin niveluri mai ridicate de tanin, o substanță organică vegetală acidă. În combinație cu peștele, aceasta poate da un gust metalic neplăcut.
Și chiar dacă a devenit mai clar de ce să alegi un vin alb, vei găsi în acest articol câteva idei pentru a alege cel mai potrivit vin alb pentru tipul de pește pe care îl consumi. Cu toate acestea, vei afla din acest articol când poți face o combinație mai îndrăzneață între pește și vin roșu.

Cuprins:

1. Ce vin se bea la peste?
2. Ce vin merge la somon?
3. Când poți alege un vin care sa meargă la pește și fructe de mare?

1. Ce vin se bea la pește?

Fără îndoială, carnea de pește este una dintre cele mai sănătoase alegeri pe care le poți face pentru masa ta. Nu numai că are foarte puține calorii, dar este și bogat în proteine și acizi grași Omega 3. În combinație cu un vin cu aromele potrivite, o masă obișnuită se poate transforma rapid într-un răsfăț.
Atunci când vine vorba de alegerea vinului pentru pește, alegerea cea mai sigură este un vin alb deosebit cum este Chardonnay Baricat, din colecția Conu Albu, care se distinge prin arome intense și elegante, fiind perfect pentru carne albă, fructe de mare și legume la grătar. De asemenea, Sauvignon Blanc din colecția Nostalgia este o alegere excelentă datorită aromei sale discretă și delicată.
Indiferent ce fel de pește alegi și cu ce vin îl combini, nu uita că trebuie să ții cont și de felul în care se potrivește carnea cu legumele, pe ce se pune accentul într-un fel de mâncare, precum și pe sosurile pe care le folosești. Același pește preparat diferit ar putea merge fie cu vin roșu, fie cu alb – totul depinde de modul în care este gătit și de textura sa.

2. Ce vin merge la somon

Când vine vorba de somon, regulile culinare sunt mai speciale. De exemplu, chiar dacă este se recomandă un vin alb și răcoros pentru somonul gătit în ulei de măsline, pentru cel gătit la cuptor, cu un sos mai gras se recomandă un vin rose sau chiar roșu mai puțin acid.
Din acest tip de pește cu o textură mai cărnoasă și asemănătoare fripturii face parte și tonul, peștele spadă sau stavridul. În această combinație sunt potrivite vinurile albe aromate, precum și cele roze, cum este Cabernet Sauvignon Rozé din colecția Via Maria.

Ce vin merge la peste - cramaviisoara.ro 002

3. Când poți alege un vin care sa meargă la pește și fructe de mare

Chiar dacă la prima vedere vinul roșu pare o alegere ciudată pentru pește sau fructe de mare, secretul unei asocieri reușite între cele două elemente stă mai degrabă în potrivirea texturilor. Astfel, devine mai important cum este pregătit peștele și ce combinații decât ideea de carne albă în sine.
Un alt factor în asocierea vinului roșu cu peștele este sosul. Chiar și un pește alb foarte delicat, cum ar fi codul, dacă este servit cu un sos roșu picant, și se poate combina cu un vin mai îndrăzneț, cum ar fi Merlot Roze Nostalgia sau chiar Merlot din colecția Conu Albu.
Același lucru se aplică și cazul fructelor de mare. Chiar dacă recomandarea generală este să le combini cu un vin alb, experimentează-le și cu un vin roșu fructat și aromat care s-ar putea să-ți ofere o altă perspectivă asupra acestei asocieri.

Ce vin merge la peste - cramaviisoara.ro 003

Chiar dacă cunoști regulile de asociere dintre diferite tipuri de carne și vinuri, ia în considerare faptul că o alegere potrivită, chiar dacă aparent îndrăzneață, poate da un alt gust experienței tale culinare. Pentru acest lucru este nevoie să experimentezi vinuri deosebite care datorită aromelor lor pot schimba felul în care te bucuri de o masă bună împreună cu cei dragi.

Surse foto: Shutterstock.com, Unsplash.com & Cramaviisoara.ro